Muzeul este deschis de miercuri până duminică, între 12:30 și 19:00.

Lansarea Programului SuperCoders la Muzeul Ivan Patzaichin din Mila 23: Educație digitală pentru viitorul durabil al copiilor Deltei

Luni, pe 21 octombrie, la Mila 23, a avut loc lansarea oficială a programului de educație digitală SuperCoders, dedicat elevilor de gimnaziu din Delta Dunării. Evenimentul, susținut de Fundația Orange și echipa de experți de la Simplon România în spațiul Centrului de Inovare Comunitară al Muzeului Ivan Patzaichin, a oferit copiilor prilejul să facă primii pași în programare prin limbajul Scratch.

Orange Digital Center, găzduit de Centrul de inovare comunitară al Muzeului Ivan Patzaichin, a invitat 45 de elevi din satele Mila 23, Crișan și Sulina, să exploreze, prin atelierele SuperCoders de inițiere în Scratch, domenii ce le pot deschide noi perspective în carierele viitoare: programarea și robotica. Evenimentul marchează debutul programului SuperCoders în Delta Dunării, unde educația digitală poate contribui considerabil la dezvoltarea durabilă a comunității.

Evenimentul din 21 octombrie a cuprins o sesiune de introducere în coding pentru 25 de elevi din satele Mila 23 și Crișan, susținută de trainerii specializați ai Simplon România într-un spațiu interactiv care a combinat lucrul la calculatoare, jocurile și activitățile practice.

Sesiunile au fost concepute pentru a le stimula creativitatea și gândirea logică, oferindu-le elevilor participanți un prim contact cu programarea. După pauza de prânz, 20 de elevi din Sulina au beneficiat de același format și experiențe de educație digitală.

Prin programul SuperCoders, Fundația Orange, cu susținerea echipei Simplon, își propune să îmbunătățească accesul la resurse moderne pentru elevii din zonele rurale, unde accesul la tehnologie este frecvent limitat. Copiii din comunitățile izolate au nevoie de astfel de oportunități pentru a se dezvolta într-o lume în care competențele digitale devin tot mai esențiale.

Informații despre progamele de educație inițiate de Fundația Orange prin Orange Digital Center: https://orangedigitalcenter.ro/

SuperCoders este o competiție națională destinată copiilor cu vârste între 10 și 14 ani, care îi invită să creeze animații folosind programul Scratch, încurajându-i să își valorifice imaginația și creativitatea prin proiecte inovatoare pe care să le înscrie în concurs. Fiecare aplicație câștigătoare poate obține un premiu atractiv sau un loc în Academia de robotică și electronică SuperCoders.

Evenimentul de la Mila 23 este parte dintr-o strategie mai amplă a Muzeului Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară de a crea contexte și oportunități de educație și dezvoltare pentru reprezentanții diferitelor comunități din Delta Dunării. Proiectele de acest tip sunt esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a zonelor rurale și pentru reducerea decalajelor de educație între mediul urban și cel rural.

Mai multe informații despre activitățile Muzeului Ivan Patzaichin – Centru de inovare comunitară sunt disponibile aici: https://muzeu.ivanpatzaichin.ro/ | https://www.instagram.com/muzeulivanpatzaichin/ | https://www.facebook.com/MuzeulIvanPatzaichin/

Articole recente

Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară (MIP-CIC) marchează șapte luni de activitate intensă, consolidându-și rolul de catalizator pentru dezvoltarea comunităților din Delta Dunării.
Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de inovare comunitară a derulat în 2024 un proiect cultural dedicat redescoperirii și revitalizării muzicii tradiționale lipovenești, parte din patrimoniul imaterial al Deltei Dunării.